Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Teatrul German vă așteaptă la spectacole și în anul 2023

30 decembrie 2022

Colectivul Teatrului German de Stat Timișoara urează tuturor spectatorilor săi și iubitorilor de teatru un An Nou cât mai fericit și mai cultural alături de cei dragi. Anul care urmează, anul Capitalei Europene a Culturii, va fi unul bogat pentru repertoriul Teatrul German.

Prima premieră este programată pentru 12 ianuarie 2022 – „TSCHICK. De ce am furat mașina”, text dramatizat de Robert Koall după romanul omonim, scris de Wolfgang Herrndorf. Regia este semnată de Irisz Kovacs. Din distribuție fac parte Robert Bogdanov-Schein, Marc Illich, Alma Diaconu, Ioana Iacob și Alexandru Mihăescu, în timp ce scenografia îi aparține Clarei Ștefana, iar dramaturgia lui Rudolf Herbert. Muzica este compusă de Adrian Piciorea.

O odisee cool pentru tineri - piesa de teatru „TSCHICK. De ce am furat mașina” spune povestea lui Maik (Robert Bogdanov-Schein) și a lui Tschick (Marc Illich), doi adolescenți care cred că trebuie să existe și o altă lume decât cea pe care o cunosc acasă și la școală. Maik provine din clasa de mijloc germană, iar pentru părinții lui drumurile s-au despărțit de mult, chiar dacă încă locuiesc sub același acoperiș. Maik se consideră un străin, așa cum se consideră și Tschick, a cărui familie s-a mutat din Rusia în Germania. La început, singurul lucru pe care cei doi îl au în comun este sentimentul de a fi străini într-o societate care le creează dificultăți.

Cu o mașină furată, ei decid să fugă din Berlin și pornesc într-o călătorie care va devini o odisee. La finalul ei se află explorarea realității și autoexplorarea. Ei ajung să cunoască oameni care nu-și dedică viața consumului, dar care dau dovadă de bunătate și solidaritate. Maik și Tschick descoperă libertatea, poezia lumii și prietenia unuia față de celălalt. În același timp, Maik cunoaște pentru prima dată sentimentul dragostei cu Isa (Alma Diaconu), o fată de aceeași vârstă care locuiește într-o groapă de gunoi și care, aparent, este și ea pe fugă.

Apoi, la mijlocul lunii vă așteptăm la alte trei reprezentații ale spectacolelor din repertoriul teatrului – în 14 ianuarie jucăm Dumnezeul Kurt, după Alberto Moravia, regia de Alexander Hausvater, apoi în 15 ianuarie 2022 – Livada de vișini, de A.P. Cehov, regia de Volker Schmidt, iar în 16 ianuarie Oameni. De Vânzare, de Carmen Lidia Vidu. Luna ianuarie se va încheia cu alte două reprezentații ale TSCHICK. De ce am furat mașina – în 26 ianuarie la Reșița, pe scena Teatrului de Vest, iar în 31 înapoi la Teatrul German. Tot în luna ianuarie sunt programate și trei reprezentații (15, 16, 19 ianuarie) din Orașul Paralel: Fabric, un proiect dezvoltat de Asociația Culturală Diogene în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, cu sprijinul Centrului Reformat Noul Mileniu și a Societății de Transport Public Timișoara.

Mai mult, până în 8 ianuarie 2023 încă se mai poate vizita, gratuit, expoziția de fotografie a lui Ovidiu Zimcea, care prezintă machiajul artistei Bojita Ilici din spectacolul „Cartea junglei”, producție regizată de Răzvan Mazilu.

Biletele pentru spectacolele lunii ianuarie pot fi achiziționate de la casieria Teatrului German, de pe pagina Teatrului German (https://www.teatrulgerman.ro/ro/), sau din rețeaua Entertix.

În 2023 vă așteptăm la teatru!

Die letzten Nachrichten

#teatrusigur