de Bertolt Brecht
Regia: Alexandru Dabija
„Tabloul e zugrăvit în culorile tari ale expresionismului german din
epocă (Otto Dix e cea mai bună referinţă), personajele fiind
caracterizate de machiajul gros, caricatural al actorilor, de pozele
groteşti, astfel încât comicul rezultat trimite la zona neagră a
sarcasmului. Spectacolul are stil, e desenat riguros, iar lemnul natur
din decorul lui Dragoş Buhagiar are o aparenţă înşelătoare de
prospeţime.”
„Nunta micilor burghezi e un spectacol cu umor. Textul de
tinereţe al lui Brecht trage spre grotesc, registru impus scenic prin
stilul de joc, machiaj şi dezmembrarea elementelor de decor mobil
(scaune, mese, chaiselongue), ca semne ale viciilor structurale ale
comunităţii. Jocul actorilor e fără reproş, cu toţii, indiferent de
generaţie, fac foarte bine şi roluri de compoziţie, sunt într-o
excelentă formă fizică, muzicală. Cu toţii sunt machiaţi strident, au
feţele fardate cu o argilă care li se coşcoveşte, machiajul fiind un
indicator simbolic de decrepitudine. Nunta micilor burghezi e un
spectacol de nivel european, care te determină să nu te identifici cu
personajele, ci să te îndepărtezi de ele, pentru a le putea înţelege şi
cunoaşte mai bine. Dabija & co au realizat la TGST un spectacol de
cea mai pură esenţă brechtiană.”
„Spectacolul, montat de Alexandru Dabija la Teatrul German de Stat din Timişoara, are meritul de a fi unul bun, unul agreabil, de un comic bogat, un comic de natură să amintească de acela în stare pură din filmele mute. […] Bine ritmat, fluent, cu un comic piperat, uneori niţeluş decoltat, însă defel obscen, spectacolul Teatrului German de Stat din Timişoara face parte din seria montărilor lui Alexandru Dabija în care principala preocupare a directorului de scenă e aceea de a pune în evidenţă actorii. A reuşit.”