Deutsch / Română
German State Theatre Timișoara

The Bride of Messina

by Friedrich Schiller

Directed by: Bernd Guhr

Subiectul: Donna Isabella, principesă de Messina, vrea să îi împace pe cei doi fii ai săi, a căror vrajbă s-a transformat după moartea tatălui lor într-un conflict deschis. De asemenea, principesa doreşte ca cei doi fii să îşi întâlnească întâia dată sora, pe Beatrice, care la scurt timp după naştere a fost trimisă la o mânăstire. Principele pusese să fie ucisă, deoarece într-un vis îi apăruse că Beatrice îţi va ucide fraţii. Donna Isabella a salvat-o atunci în taină pe Beatrice, căci la rândul ei o visase pe aceasta drept cea care îşi va împăca fraţii. Cei doi fii ai Isabellei, Don Manuel şi Don Cesar, se împacă, dar Beatrice dispare fără urmă din mânăstire. La rândul său, Don Manuel se îndrăgosteşte la vânătoare de frumoasa necunoscută, pe care, cu voia ei, o aduce în Messina. Şi Don Cesar s-a îndrăgostit de Beatrice, pe când o văzuse întâia dată la funeraliile tatălui său. Astfel că ambii fii o înştiinţează pe Donna Isabella că vor să le cunoască miresele, fără ca principesa ori cei doi fii să poată bănui că cele două mirese, respectiv sora Beatrice, sunt una şi aceeaşi persoană.

Despre naşterea piesei: Schiller s-a apropiat prin această lucrare, concepută în anii 1802/1803 în versificaţie tragediană clasică - iambi fără rimă cu cinci picioare - de modelul tragediei greci. După mai multe lucrări inspirate din motive istorice reale, autorul se afla în căutarea unui subiect ce urma să corespundă unei drame analitice, aidoma piesei Oedip Rege. Prin intermediul intervenţiilor solului şi ale corurilor, spectatorul este informat despre cele petrecute înainte de debutul acţiunii. Spre diferenţă de clasicii greci, la Schiller corul are o dublă menire: pe de o parte asigură un comentariu-avertisment, într-o manieră strictă, distantă, iar pe de altă parte, divizat în două, corul participă la acţiune de partea fiecăruia din cei doi fraţi. În eseul său Despre utilizarea corului în tragedia greacă, plasat în deschiderea volumului ce cuprinde ediţia tipărită a Miresei din Messina, Schiller nota: "Corul, un personaj imens în monumentalitatea sa scenică, constituie elementul fundamental ce se opune naturalismului pe scenă." Premiera absolută a piesei a avut loc la 19 martie 1803 la Weimar.

Premiere: September 30, 2005, 7 p.m.

Cast

Donna Isabelle, Princess of Messina
Ida Jarcsek-Gaza

Don Manuel
Alexandru Mihăescu

Don Cesar
Colin Buzoianu

Beatrice
Daniela Török

The Wet Nurse
Dana Borteanu

The Courier
Rareș Hontzu

Chorus, consisting of the Attendants of Don Manuel
Simona Vintilă

Chorus, consisting of the Attendants of Don Cesar
Horia Săvescu (a. G.)

Chorus, consisting of the Attendants of Don Manuel:
Christine Cizmaş
Vlad Alexej Cobeţ
Andrei Hansel
Andrea Nistor
Diana Türck

Chorus, consisting of the Attendants of Don Cesar:
Sebastian Borlovan
Alexandra Gontean
Rareş Hontzu
Andrei Nistor
Ramona Olasz
Alina Stan

Technical direction
Laurence Rippel

Stage speech
Simon Schlingplässer

Set
Geta Medinski

Direction
Bernd Guhr

Press excerpts

Photos

#safetheater